Bun venit pe website-ul Primariei Rachiteni

Răchiteni: scurt istoric al un așezământ la întretăiere de județe

Istoricii amintesc de un document datat din 24 aprilie 1520 prin care se împărțea teritoriul între membrii mai multor familii importante de la acea vreme din Moldova, printre care și actuala glie a Răchiteniului, moștenită de către fiii panului Hrincovici. Mergând pe firul istoric și al relatărilor, aflăm de la istoricul Radu Rosetti că sătenii, în general, în perioada secolelor XVII-XIX au beneficiat de scutiri bănești datorită apartenenței la satele mănăstirești, așa cum e și cazul satului Răchiteni. Totuși, documentele existente din această perioadă vorbesc despre un alt tip de obligație a sătenilor, „în natură”, cum s-ar zice, în sensul că sătenii erau scutiți să dea bani, în schimb, compensau cu zile de muncă. Erau „poslușnici”, cum îi numesc istoricii, adică servitori sau slugi însărcinați cu munci agricole. Nu întotdeauna era o stare de confort pentru poslușnici, existând dovezi ale fugii unora dintre cei care, săturându-se, au luat calea Romanului, de exemplu, în pofida amenințărilor sub care, uneori, acceptau să rămână.

Trcând peste acest mic preambul, ajungem în anul 1772, an în care, potrivit catagrafiilor- recensăminte sau statistici-, trupele rusești de ocupație realizează un prim recensământ pentru Răchiteni. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, catagrafiile oferă detalii importante despre viața răchitenilor, care aveau agricultura (inclusiv creșterea animalelor) drept principală activitate. Cu fiecare nouă catagrafie, apăreau noi informații despre locuitorii din Răchiteni, mai ales în privința numărului celor care au făcut ca această atestare să capete istoria pe care azi deține comuna.

***„Răchiteni, șase veacuri de prezență catolică pe valea Siretului” este cartea pe care v-o recomandăm pentru a afla și mai multe informații despre așezământul Răchiteni, de la prima atestare și până în prezent, o sinteză editată de către Dănuț Doboș, Anton Coșa, Daniela Butnaru, Ioan Dănilă, Cătălin Grigore, Iulian Ghercă***